Buna, sunt Eliza! Cu ce informatii te pot ajuta?

OTP Leasing acordă finanțări prin programul IMM Leasing pentru companiile locale

OTP Leasing România, parte din grupul bancar OTP, susține IMM-urile locale prin intermediul programului IMM Leasing, dezvoltat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și Ministerul Finanțelor Publice. În cadrul programului, OTP Leasing va acorda finanțări în leasing financiar pentru achiziția de vehicule utilitare, autobuze și autocare, echipamente mobile și utilaje.

Implicarea în cadrul programului IMM Leasing continuă inițiativele de sprijin pentru relansarea economică a companiilor locale pe care OTP Leasing le-a realizat în decursul acestui an.

Prin intermediul programului sunt acordate garanții în procent de 60% și 80% din partea statului, ținând cont de tipul bunului finanțat prin leasing financiar, subvenții pentru dobândă și pentru alte costuri asociate. Perioada maximă pentru care se poate solicita finanțarea este de 72 de luni, iar avansul perceput este între 0-20%. Valoarea maximă a bunurilor achiziționate poate fi de 5 milioane lei. Alte avantaje ale programului sunt: nu se plătește comision de rambursare anticipată și există posibilitatea acordării unei perioade de grație cuprinse între 3 și 12 luni.

“Ne-am alăturat programului IMM Leasing având în vedere obiectivul principal al acestei perioade, cel de a rămâne un pilon de sprijin pentru companiile locale, prin soluții avantajoase și personalizate, ce țin cont de contextul economic și de nevoile domeniilor pe care le finanțăm. Acest demers este o continuare a celorlate proiecte pe care le-am inițiat în aceste ultime luni, precum moratorii private și publice, campanii speciale cu perioade de grație prelungite sau inițiative digitale. IMM Leasing vine cu avantaje atât de ordin financiar pentru IMM-uri, cât și cu posibilități adiacente de dezvoltare: de a continua să păstreze sau chiar să creeze noi locuri de muncă, să își achiziționeze echipamente sau utilaje moderne și să își reînnoiască flotele pentru vehiculele comerciale. Toate aceste beneficii pot aduce și mai multă valoare activității și contribuie la sănătatea economică a IMM-urilor locale”, a subliniat Toni Tătăru, CEO OTP Leasing.

Pentru a beneficia de acest tip de finațare, IMM-urile trebuie să îndeplinească câteva criterii de eligibilitate. Asfel, printre acestea se regăsesc:

  • companiile trebuie să facă dovada ca sunt IMM-uri, conform legislației în vigoare
  • nu au restanțe la bugetul de stat și realizează activități din domeniile eligibile pentru acest program

OTP Leasing va acorda aprobarea inițială pentru dosarul de leasing financiar și va gestiona relația cu FNGCIMM pentru a obține acordul final de contractare.

IMM-urile locale pot consulta ghidul IMM Leasing realizat de OTP Leasing și pot aplica accesând platforma dedicată.

IMM Leasing

 

auto image/svg+xml mješalica traktor kamion jedrilica motor